Amenajarea traseelor de escaladă sportivă

Amplasarea punctelor de asigurare

Amenajatorilor traseelor sunt responsabili pentru confortul mental și siguranța cățărătorilor sportivi, motiv pentru care amplasarea punctelor de asigurare necesită o analiză amănunțită și presupune respectarea unor reguli precise referitoare la protejarea celor care vor parcurge traseul.

Amenajarea începe cu studierea traseului pentru stabilirea liniei optime. După ce ai identificat vizual traseul, trebuie să-l inspectezi în rapel folosind un dispozitiv cu autoblocare (Grigri?) și purtând papuci de cățărare, pentru a analiza posibilitățile de escaladă pe cât mai multe variante. Pe parcurs, trebuie să te oprești să verifici prizele, să încerci diferite procedee tehnice pentru rezolvarea pasajelor de cățărare și să determini pozițiile de odihnă și de asigurare.

După stabilirea liniei care urmează să fie echipată, aceasta se va parcurge prin cățărare cu asigurare de sus (sau în "manșă solo", dacă lucrezi singur...), pentru a verifica continuitatea pasajelor încercate anterior, prizele din care se poate face asigurarea și pozițiile aproximative ale punctelor de asigurare, care pot fi marcate provizoriu pe stâncă cu o cretă.

Distanțele dintre punctele de asigurare

Distribuirea pe traseu a punctelor de asigurare se va face astfel încât asigurarea să se facă dintr-o poziție de odihnă sau din prize „comode” în raport cu dificultatea traseului, după care să urmeze un pasaj de cățărare continuă până la următoarea ancoră (aflată într-o poziție similară), evitând în acest fel oprirea "în pas" pentru asigurare.

De asemenea, atunci când poziționezi punctele de asigurare, trebuie să ții cont de condițiile (improbabile, dar totuși posibile) care pot apărea în cazul celui mai defavorabil scenariu. (În general, acest scenariu se referă la căderea cu coarda în mână din poziția de asigurare, chiar în momentul când se încearcă trecerea corzii prin carabinieră).

În principiu, distanțele dintre asigurări trebuie să nu depășească 2-2,5 m, dar în același timp, trebuie să eviți supra-echiparea traseului prin montarea unui număr de puncte de asigurare mai mare decât cel necesar.

Situații speciale de asigurare

În anumite situații, distanțele dintre punctele de asigurare trebuie să fie stabilite respectând reguli specifice:

• Prima ancoră se montează la maximum 3-4 metri de la nivelul solului. În anumite cazuri (de exemplu, dacă pe terenul de la baza traseului se află bolovani care nu pot fi îndepărtați sau dacă terenul este în pantă), prima asigurare trebuie să fie accesibilă chiar de la sol sau după câteva mișcări de dificultate redusă.
• Următoarele 1 sau 2 puncte de asigurare se amplasează la distanțe mai mici (1-1,5 m), pentru evitarea unui eventual impact cu solul și pentru reducerea factorului de cădere (și implicit pentru reducerea șocurilor din sistem).
• După trecerea peste un prag, ancorele se montează astfel încât să prevină căderea pe acesta: prima asigurare se asigură stând în picioare pe prag (la cca. 2-2,5 m ) apoi următoarea la maximum 1-1.5 m deasupra primei.
• Pentru traseele care au mai mult de o lungime de coardă, primul spit al lungimii următoare (care este numit de cățărători „asigurarea de factor”) se montează de regulă la 1.5-2 metri de la regrupare, într-o poziție foarte comodă de asigurare, pentru micșorarea pericolului de cădere cu factor 2. În cazul în care la începutul lungimii de coardă nu există o poziție comodă de asigurare, se recomandă montarea spitului de factor la o distanță mai mică și ușor în lateral, astfel încât acesta să poată fi asigurat înainte de plecarea din regrupare.
• Distanțele dintre ancorele din tavane se stabilesc astfel încât să se faciliteze recuperarea buclelor de asigurare după parcurgerea traseului.

Montarea punctelor de asigurare

Condiții de rezistență pentru punctele de asigurare

Ancorele folosite pentru echiparea traseelor de escaladă sportivă trebuie să fie certificate conform standardelor UIAA-123/EN-959, care stabilesc geometria ancorelor și condițiile de încercare în laborator. Totuși, cerințele de rezistență la smulgere și la forfecare sunt stabilite pentru ancorarea în beton omogen cu rezistența la compresiune de 50 N/mm², iar ancorele din trasee sunt montate în roci care de regulă sunt neomogene și au caracteristici mecanice diferite de betonul de probă.

Din această cauză, rezistența efectivă a ancorelor montate în trasee depinde în mare măsură de competența amenajatorului, care trebuie să acorde o mare atenție condițiilor de montare a ancorelor:

• Stânca din zona în care se amplasează ancora trebuie să fie solidă, lipsită de crăpături, alveole etc. Verificarea se face acustic (cu ciocanul) și vizual. Ancorele se montează la minimum 20 cm de zonele slabe (fisuri, muchii, alveole, etc.) pentru a preveni spargerea rocii din aceste zone și implicit, cedarea ancorei.
• Trebuie verificat relieful peretelui, pentru a te asigura că ancora nu este amplasată pe un bolovan sau o lespede de dimensiuni mari, care deși ar putea fi formate din rocă solidă și compactă, ar putea să se disloce.
• Ancorele trebuie să fie montate corect, cu respectarea întocmai a specificațiilor fabricantului.

Condiții referitoare la siguranța și confortul în cățărare

Pentru alegerea amplasamentelor optime ale asigurărilor, trebuie să parcurgi (din nou...) traseul cu asigurare de sus pentru a verifica atât pozițiile din care se poate face asigurarea cât și calitatea și conformația stâncii din zonele în care ai marcat pozițiile preliminare ale asigurărilor. (În acest scop, este necesar să verifici calitatea stâncii din zona respectivă cu ajutorul unui ciocan!).

Pozițiile finale ale ancorelor se stabilesc (și se marchează cu cretă) urmărind respectarea cu strictețe a următoarelor condiții:

• Bucla echipată care urmează a fi plasată în ancoră trebuie să nu se frece de stâncă (atenție la eventualele proeminențe aflate sub ancoră!), iar carabiniera trebuie să nu facă pârghie între urechea ancorei și formațiunile stâncii, ceea ce ar putea duce la ruperea ei. Aceste condiții se vor verifica poziționând o buclă echipată în zona în care se va afla urechea ancorei și analizând poziția chingii și a carabinierelor în raport cu stânca.
  
  Orientativ, până când capeți mai multă experiență, poți să păstrezi pe ham o ureche de spit de care este prinsă o buclă de asigurare. Când vrei să verifici poziția ancorei, așezi urechea respectivă pe stâncă și atunci când ești mulțumit de poziția carabinierelor, marchezi poziția ancorei prin gaura urechii (totuși trebuie să ții cont de faptul ca unii cățărători folosesc bucle de lungimi diferite: 12, 17, 20 cm...).
• Asigurarea ancorei de către cățărător trebuie să se facă dintr-o poziție cât mai comodă și pe cât posibil folosind prize bune în raport cu dificultatea traseului. Asigurarea trebuie poziționată astfel încât să-i fie ușor accesibilă unui cățărător de înălțime medie.
  
  Pozițiile punctelor de asigurare se aleg pentru asigurarea ancorei, nu pentru trecerea corzii prin carabiniera buclei deja prinsă în ancoră, astfel încât acestea să fie accesibile și pentru cățărătorii care urcă cu buclele pe ham.
• Pe cât posibil, ancorele trebuie plasate în linie dreaptă, pentru a elimina frecările din sistemul de siguranță. O atenție deosebită se va acorda amplasării ancorelor acolo unde linia traseului are schimbări de direcție, trece peste praguri, muchii sau peste surplombe.
• Nu se amplasează ancore imediat sub surplombele mari sau sub tavane, pentru a evita schimbările bruște de direcție a corzii, care generează frecări importante în sistem. În principiu, se montează o ancoră la ceva distanță sub obstacol, iar următoarea se montează astfel încât să fie asigurată de sub tavan, într-o poziție cât mai întinsă.
• Bucla montată în ancoră trebuie să nu acopere prizele de mână sau de picior, iar poziția ulterioară a corzii de asigurare trebuie să nu jeneze cățărarea.
• În hornuri sau diedre, ancorele se plasează pe fețele laterale, astfel încât în cazul unei căderi, cățărătorul să penduleze în exterior.
• În traversee sau pasaje oblice, ancorele se montează deasupra liniei de cățărare.
• Ancorele trebuie amplasate astfel încât să sugereze linia traseului, iar pozițiile punctelor de asigurare trebuie să nu permită evitarea pasajelor prin variante ocolitoare (dar condițiile de linearitate și de siguranță au prioritate!).

Alegerea materialelor folosite pentru punctele de asigurare

Pentru echiparea traseelor de escaladă sportivă se folosesc două tipuri de ancore: mecanice sau chimice.

Pentru alegerea tipului de ancoră pe care îl vei folosi, trebuie să iei în considerare proprietățile mecanice ale rocii în care se montează ancora. Bolțurile expandabile se pretează folosirii în roci cu rezistență mare la compresiune, unde vor fi preferate din cauza ușurinței cu care se montează, în timp ce în cazul rocilor slabe, în care forțele generate de expandarea unei ancore mecanice ar putea produce fisurarea sau sfărâmarea stâncii, se vor folosi ancorele chimice.

Un alt criteriu pentru alegerea materialelor este direcția solicitărilor predominante (imaginea alăturată) pentru poziția respectivă de montaj. Ambele tipuri de ancore rezistă foarte bine la solicitări radiale (forfecare), dar ancorele chimice (montate corect!) au în general o rezistență mai mare la solicitări axiale (la smulgere), așa că sunt recomandate în aceste situații.

De exemplu, în cazul unui punct de asigurare montat pe tavan sau în surplombă, ancorele sunt de regulă solicitate axial, așadar este de preferat să se folosească ancore chimice. Dacă totuși se montează ancore mecanice (dar doar dacă stânca are rezistență mare la compresiune!), este de preferat ca acestea să aibă lungime și/sau diametru ceva mai mare și se va acorda o mare atenție curățării găurii și montajului corect al bolțului (în aceasta privință, trebuie consultate și recomandările fabricantului materialelor respective).

De asemenea putem ține cont și de diferite considerente practice. De exemplu, o coardă de rapel pentru retragerea din traseu poate fi trecută direct prin urechile ancorelor chimice confecționate din tije de 8-10 mm diametru, în timp ce urechile mult mai subțiri (2-3 mm) ale ancorelor mecanice ar putea deteriora coarda. Prin urmare, dacă pasul cheie al traseului este mult mai dificil decât restul mișcărilor, este de preferat să montăm o ancoră chimică sub acesta, astfel încât cei care nu pot trece pasajul să aibă posibilitatea să coboare fără să lase în urmă carabiniere, cordeline sau zale rapide.

Montarea ancorelor

După clarificarea liniei traseului și după verificarea pozițiilor asigurărilor pentru conformitatea cu regulile de amplasare și marcarea acestora pe stâncă, poți începe echiparea propriu-zisă.

Daca ai ales să folosești  ancore mecanice, poți trece direct la montarea acestora, coborând în rapel pe linia aleasă. Procedând în acest fel, ancorele deja montate pot fi folosite pentru dirijarea corzii de lucru (folosind carabiniere sau bucle echipate), pentru a te menține pe linia traseului și pentru a te apropia de perete.

Dacă montezi ancore chimice, din cauza timpului mare de întărire a rășinii, acestea nu pot fi folosite imediat. În acest caz, va trebui să recurgi la protecții mobile sau naturale, pitoane, cârlige etc. pe care să le montezi pe linia traseului pe măsură ce cobori, pentru dirijarea corzii de lucru. Dacă relieful peretelui nu permite folosirea acestora, în ultimă instanță ai putea să recurgi la montarea unor ancore mecanice direcționale (eventual de diametru mai mic, i.e. 8 mm) în găuri forate, care ulterior vor fi eliminate.

Din păcate, atunci când se folosește rășină "la tub", echiparea cu ancore chimice a unui traseu presupune mai multe "treceri":

• după ce ai marcat cu creta pozițiile asigurărilor necesare, se coboară în rapel pe linia respectivă și se forează și se curăță toate găurile pentru ancore.
• se urcă din nou la top și se coboară în rapel, montând ancorele. (În această etapă, trebuie să te miști repede, pentru ca rășina din mixerul montat pe tub să nu apuce să se întărească de la o ancoră la următoarea).
• dacă folosești tije filetate pe care montezi urechi de asigurare, va trebui ca după întărirea rășinii să mai faci un rapel pentru strângerea piulițelor de fixare a urechilor.

Topul traseului

Topul traseului este extrem de important din punct de vedere al securității cățărătorului, pentru că este singurul punct de legătură cu stânca al acestuia la coborârea din traseu (în rapel sau filat de jos) și în cazul cățărării cu asigurare de sus (manșă), iar cedarea lui ar putea avea rezultate catastrofale. Din această cauză se va acorda o mare atenție atât amplasării topului și montării corecte a ancorelor, cât și materialelor folosite, care trebuie să fie garantate de fabricant conform standardelor UIAA-123/EN-959.

Topul unui traseu de escaladă trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

• Rezistență (materiale solide montate în rocă sănătoasă)
• Redundanță (minimum două ancore)
• Repartizarea în mod cât mai egal a forțelor între ancore.
• Inextensibil (cedarea unei ancore nu trebuie să producă deplasarea inelului și implicit un șoc în sistem).

Se recomandă montarea de topuri independente pentru fiecare traseu în parte. (În cazul montării unui singur top pentru mai multe trasee, poate apărea pericolul  folosirii concomitente a acestuia de către mai mulți cățărători, iar liniile logice ale traseelor ar putea fi forțate în partea finală – în detrimentul calității traseului - pentru a fi deviate către topul comun).

Poziția topului se va alege astfel încât să se respecte următoarele condiții:

• Cele doua ancore ale topului trebuie montate la minimum 20 cm distanță între ele, în poziția recomandată de fabricant pentru modelul respectiv de top.
• Ambele ancore se montează  în rocă compactă și sănătoasă și la min. 20 cm distanță de orice zonă slabă (fisuri, alveole, muchii, etc.).
• Se va verifica și conformația stâncii, pentru a ne asigura că topul nu este montat pe un bolovan de dimensiuni mari, care deși este format din rocă solidă și compactă, ar putea să se disloce.
• Topul trebuie să poată fi asigurat comod, din prize cât mai bune.
• La coborârea cățărătorului (filat de jos sau în rapel) coarda nu trebuie să se frece de stâncă. (Atenție la eventualitatea pendulărilor pentru recuperarea buclelor de asigurare, în timpul cărora coarda ar putea să se taie prin frecarea cu muchii ascuțite!).

---

Modele de topuri

În general se folosesc două tipuri de topuri:

• ansambluri nedemontabile formate din două ancore conectate cu lanț și prevăzute cu un inel de rapel.
• topuri formate din două ancore independente, fiecare prevăzută cu inel de rapel, cu cârlig cu siguranță sau cu carabinieră.

În cazul topurilor cu lanț, dacă inelul este situat într-una din urechi, aceasta se montează în partea de jos iar cealaltă ureche se montează deasupra, pe aceeași verticală sau ușor lateral (max. 5-10 grade), astfel încât inelul de rapel să se rezeme atât pe urechea de jos cât și pe lanțul ușor tensionat, în scopul repartizării cât mai egale a încărcărilor pe cele două ancore.

Pentru modelele de top la care inelul este situat la mijlocul lanțului, ancorele se plasează pe aceeași linie orizontală, la o distanță de cca. 20 – 25 cm între ele, având grijă ca unghiul dintre cele două lanțuri să nu fie mai mare de 90 de grade.

În zonele foarte frecventate, pentru a preveni uzura inelului prin coborâri repetate sau manșe cu coarda trecută direct prin inel, în top se poate monta o verigă rapidă (maillon) din oțel inoxidabil sau cel puțin tratat anticoroziv (zincat, cromat, etc.) cu rezistența de min. 25 kN. La nevoie, aceasta poate fi înlocuită cu ușurință, iar costurile vor fi mult mai mici decât în cazul înlocuirii întregului top.

---

În cazul topurilor compuse din două ancore identice independente, acestea sunt prevăzute cu inele simple sau duble de rapel sau cu carabiniere nedemontabile. Aceste ancore se montează la o distanța de cca. 20-25 cm între ele și la același nivel, pentru evitarea torsionarii corzii. Inelele sau carabinierele sunt poziționate în plan perpendicular pe perete, astfel încât coarda să nu se frece de stâncă.

Nu se recomandă montarea topurilor formate doar din ancore chimice, pentru că acestea nu pot fi înlocuite în cazul uzurii pronunțate datorată trecerii corzilor direct prin ancore (deși asta n-ar trebui să se întâmple...). Daca totuși folosești ancore chimice simple, acestea trebuie sa fie prevăzute cu un inel prins cu o za rapidă (ambele din același material ca ancora) pentru a facilita înlocuirea acestuia.

---

• 
•