Amenajarea traseelor de escaladă sportivă

Amplasarea punctelor de asigurare

Meniul paginii

Amenajatorilor traseelor sunt responsabili pentru confortul mental și siguranța cățărătorilor sportivi, motiv pentru care amplasarea punctelor de asigurare necesită o analiză amănunțită și presupune respectarea unor reguli precise referitoare la protejarea celor care vor parcurge traseul.

Amenajarea începe cu studierea traseului pentru stabilirea liniei optime. După ce ai identificat vizual traseul, trebuie să-l inspectezi în rapel folosind un dispozitiv cu autoblocare (Grigri?) și purtând papuci de cățărare, pentru a analiza posibilitățile de escaladă pe cât mai multe variante. Pe parcurs, trebuie să te oprești să verifici prizele, să încerci diferite procedee tehnice pentru rezolvarea pasajelor de cățărare și să determini pozițiile de odihnă și de asigurare.

După stabilirea liniei care urmează să fie echipată, aceasta se va parcurge prin cățărare cu asigurare de sus (sau în "manșă solo", dacă lucrezi singur...), pentru a verifica continuitatea pasajelor încercate anterior, prizele din care se poate face asigurarea și pozițiile aproximative ale punctelor de asigurare, care pot fi marcate provizoriu pe stâncă cu o cretă.

Distanțele dintre punctele de asigurare

Distribuirea pe traseu a punctelor de asigurare se va face astfel încât asigurarea să se facă dintr-o poziție de odihnă sau din prize „comode” în raport cu dificultatea traseului, după care să urmeze un pasaj de cățărare continuă până la următoarea ancoră (aflată într-o poziție similară), evitând în acest fel oprirea "în pas" pentru asigurare.

De asemenea, atunci când poziționezi punctele de asigurare, trebuie să ții cont de condițiile (improbabile, dar totuși posibile) care pot apărea în cazul celui mai defavorabil scenariu. (În general, acest scenariu se referă la căderea cu coarda în mână din poziția de asigurare, chiar în momentul când se încearcă trecerea corzii prin carabinieră).

În principiu, distanțele dintre asigurări trebuie să nu depășească 2-2,5 m, dar în același timp, trebuie să eviți supra-echiparea traseului prin montarea unui număr de puncte de asigurare mai mare decât cel necesar.

Situații speciale de asigurare

În anumite situații, distanțele dintre punctele de asigurare trebuie să fie stabilite respectând reguli specifice:


TOP

Montarea punctelor de asigurare

Condiții de rezistență pentru punctele de asigurare

Ancorele folosite pentru echiparea traseelor de escaladă sportivă trebuie să fie certificate conform standardelor UIAA-123/EN-959, care stabilesc geometria ancorelor și condițiile de încercare în laborator. Totuși, cerințele de rezistență la smulgere și la forfecare sunt stabilite pentru ancorarea în beton omogen cu rezistența la compresiune de 50 N/mm², iar ancorele din trasee sunt montate în roci care de regulă sunt neomogene și au caracteristici mecanice diferite de betonul de probă.

Din această cauză, rezistența efectivă a ancorelor montate în trasee depinde în mare măsură de competența amenajatorului, care trebuie să acorde o mare atenție condițiilor de montare a ancorelor:

Condiții referitoare la siguranța și confortul în cățărare

Pentru alegerea amplasamentelor optime ale asigurărilor, trebuie să parcurgi (din nou...) traseul cu asigurare de sus pentru a verifica atât pozițiile din care se poate face asigurarea cât și calitatea și conformația stâncii din zonele în care ai marcat pozițiile preliminare ale asigurărilor. (În acest scop, este necesar să verifici calitatea stâncii din zona respectivă cu ajutorul unui ciocan!).

Pozițiile finale ale ancorelor se stabilesc (și se marchează cu cretă) urmărind respectarea cu strictețe a următoarelor condiții:


parghie gresit
Două exemple de ancore montate greșit: carabiniera face pârghie pe stâncă (stânga) și o poziționare defectuoasă într-o zonă cu roca slabă

Alegerea materialelor folosite pentru punctele de asigurare

Este strict interzisă folosirea ancorelor industriale sau improvizate pentru echiparea traseelor!
Amenajatorii de trasee de escaladă vor folosi în mod obligatoriu materiale cu rezistență mare la coroziune (cel puțin oțel inoxidabil AISI 304 sau 316), care sunt fabricate special pentru acest scop și care sunt testate și garantate de catre fabricanți conform normelor UIAA123-EN959.

Dacă nu-ți permiți să folosești materiale de calitate, renunță la amenajarea traseelor!

Pentru echiparea traseelor de escaladă sportivă se folosesc două tipuri de ancore: mecanice sau chimice.

Pentru alegerea tipului de ancoră pe care îl vei folosi, trebuie să iei în considerare proprietățile mecanice ale rocii în care se montează ancora. Bolțurile expandabile se pretează folosirii în roci cu rezistență mare la compresiune, unde vor fi preferate din cauza ușurinței cu care se montează, în timp ce în cazul rocilor slabe, în care forțele generate de expandarea unei ancore mecanice ar putea produce fisurarea sau sfărâmarea stâncii, se vor folosi ancorele chimice.

Solicitari în ancore

Un alt criteriu pentru alegerea materialelor este direcția solicitărilor predominante (imaginea alăturată) pentru poziția respectivă de montaj. Ambele tipuri de ancore rezistă foarte bine la solicitări radiale (forfecare), dar ancorele chimice (montate corect!) au în general o rezistență mai mare la solicitări axiale (la smulgere), așa că sunt recomandate în aceste situații.

De exemplu, în cazul unui punct de asigurare montat pe tavan sau în surplombă, ancorele sunt de regulă solicitate axial, așadar este de preferat să se folosească ancore chimice. Dacă totuși se montează ancore mecanice (dar doar dacă stânca are rezistență mare la compresiune!), este de preferat ca acestea să aibă lungime și/sau diametru ceva mai mare și se va acorda o mare atenție curățării găurii și montajului corect al bolțului (în aceasta privință, trebuie consultate și recomandările fabricantului materialelor respective).

De asemenea putem ține cont și de diferite considerente practice. De exemplu, o coardă de rapel pentru retragerea din traseu poate fi trecută direct prin urechile ancorelor chimice confecționate din tije de 8-10 mm diametru, în timp ce urechile mult mai subțiri (2-3 mm) ale ancorelor mecanice ar putea deteriora coarda. Prin urmare, dacă pasul cheie al traseului este mult mai dificil decât restul mișcărilor, este de preferat să montăm o ancoră chimică sub acesta, astfel încât cei care nu pot trece pasajul să aibă posibilitatea să coboare fără să lase în urmă carabiniere, cordeline sau zale rapide.

Montarea ancorelor

După clarificarea liniei traseului și după verificarea pozițiilor asigurărilor pentru conformitatea cu regulile de amplasare și marcarea acestora pe stâncă, poți începe echiparea propriu-zisă.

Daca ai ales să folosești  ancore mecanice, poți trece direct la montarea acestora, coborând în rapel pe linia aleasă. Procedând în acest fel, ancorele deja montate pot fi folosite pentru dirijarea corzii de lucru (folosind carabiniere sau bucle echipate), pentru a te menține pe linia traseului și pentru a te apropia de perete.

Dacă montezi ancore chimice, din cauza timpului mare de întărire a rășinii, acestea nu pot fi folosite imediat. În acest caz, va trebui să recurgi la protecții mobile sau naturale, pitoane, cârlige etc. pe care să le montezi pe linia traseului pe măsură ce cobori, pentru dirijarea corzii de lucru. Dacă relieful peretelui nu permite folosirea acestora, în ultimă instanță ai putea să recurgi la montarea unor ancore mecanice direcționale (eventual de diametru mai mic, i.e. 8 mm) în găuri forate, care ulterior vor fi eliminate.

Petzl Pulse

Pentru a evita forarea de găuri pe care apoi să trebuiască să le astupi cu rășină, o soluție foarte bună este folosirea unor ancore demontabile (de exemplu, Petzl Pulse din imaginea alăturată, care sunt scumpe, dar se pot folosi de multe ori, iar în anumite condiții, merită toți banii!). Acestea se pot monta în aceleași găuri de 12 mm în care se montează și ancorele chimice.

În punctele cheie în care ai nevoie să dirijezi coarda de lucru, poți face gaura pentru ancora chimică, dar în locul ei, montezi o ancoră provizorie. După echiparea traseului, când ești absolut sigur că rășina ancorelor s-a întărit, poți să revii și să înlocuiești ancora provizorie cu una permanentă, iar de data aceasta vei folosi punctele de asigurare deja montate în traseu pentru dirijarea corzii.

Din păcate, atunci când se folosește rășină "la tub", echiparea cu ancore chimice a unui traseu presupune mai multe "treceri":


TOP

Topul traseului

Topul traseului este extrem de important din punct de vedere al securității cățărătorului, pentru că este singurul punct de legătură cu stânca al acestuia la coborârea din traseu (în rapel sau filat de jos) și în cazul cățărării cu asigurare de sus (manșă), iar cedarea lui ar putea avea rezultate catastrofale. Din această cauză se va acorda o mare atenție atât amplasării topului și montării corecte a ancorelor, cât și materialelor folosite, care trebuie să fie garantate de fabricant conform standardelor UIAA-123/EN-959.

Este interzisă folosirea topurilor improvizate!
Atunci când ai hotărât să amenajezi traseul respectiv, ți-ai asumat răspunderea pentru siguranța tuturor cățărătorilor care îl vor parcurge. Dacă montezi topuri neconforme cu standardele (de exemplu, ancore echipate cu verigi rapide și lanțuri cumpărate de la magazinele de feronerie, care în general nu au o rezistență garantată și nu sunt nici suficient de rezistente la coroziune) îi pui în pericol pe toți!

Topul unui traseu de escaladă trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

Se recomandă montarea de topuri independente pentru fiecare traseu în parte. (În cazul montării unui singur top pentru mai multe trasee, poate apărea pericolul  folosirii concomitente a acestuia de către mai mulți cățărători, iar liniile logice ale traseelor ar putea fi forțate în partea finală – în detrimentul calității traseului - pentru a fi deviate către topul comun).

Poziția topului se va alege astfel încât să se respecte următoarele condiții:


Modele de topuri

În general se folosesc două tipuri de topuri:

În cazul topurilor cu lanț, dacă inelul este situat într-una din urechi, aceasta se montează în partea de jos iar cealaltă ureche se montează deasupra, pe aceeași verticală sau ușor lateral (max. 5-10 grade), astfel încât inelul de rapel să se rezeme atât pe urechea de jos cât și pe lanțul ușor tensionat, în scopul repartizării cât mai egale a încărcărilor pe cele două ancore.

Pentru modelele de top la care inelul este situat la mijlocul lanțului, ancorele se plasează pe aceeași linie orizontală, la o distanță de cca. 20 – 25 cm între ele, având grijă ca unghiul dintre cele două lanțuri să nu fie mai mare de 90 de grade.

Ancore cu inele simple   Ancore cu inele duble  
Doua modele de top cu lanț

În zonele foarte frecventate, pentru a preveni uzura inelului prin coborâri repetate sau manșe cu coarda trecută direct prin inel, în top se poate monta o verigă rapidă (maillon) din oțel inoxidabil sau cel puțin tratat anticoroziv (zincat, cromat, etc.) cu rezistența de min. 25 kN. La nevoie, aceasta poate fi înlocuită cu ușurință, iar costurile vor fi mult mai mici decât în cazul înlocuirii întregului top.


În cazul topurilor compuse din două ancore identice independente, acestea sunt prevăzute cu inele simple sau duble de rapel sau cu carabiniere nedemontabile. Aceste ancore se montează la o distanța de cca. 20-25 cm între ele și la același nivel, pentru evitarea torsionarii corzii. Inelele sau carabinierele sunt poziționate în plan perpendicular pe perete, astfel încât coarda să nu se frece de stâncă.

Nu se recomandă montarea topurilor formate doar din ancore chimice, pentru că acestea nu pot fi înlocuite în cazul uzurii pronunțate datorată trecerii corzilor direct prin ancore (deși asta n-ar trebui să se întâmple...). Daca totuși folosești ancore chimice simple, acestea trebuie sa fie prevăzute cu un inel prins cu o za rapidă (ambele din același material ca ancora) pentru a facilita înlocuirea acestuia.

Ancore cu inele simple   Ancore cu inele duble   Ancore cu carabiniere
Ancore cu inele simple, duble și cu carabiniere nedemontabile produse de firma FIXE