Principii si metode pentru amenajarea regruparilor
Amenajarea corecta a regruparilor in traseele de catarare traditionala de mai multe lungimi de coarda este extrem de importanta, pentru ca siguranta intregii echipe de coarda va depinde doar de cele cateva protectii care formeaza ancora de regrupare si de modul in care acestea sunt facute sa lucreze impreuna.
Ancora de regrupare poate sa fie solicitata din diferite directii la incarcarile cele mai mari care pot aparea in catarare, cele generate in caderile cu factor 2 ale capului de coarda, iar cedarea ei ar putea produce accidente grave (statistic, cedarea ancorelor de regrupare este una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor mortale din catararea traditionala).
Din aceasta cauza, amenajarea regruparii trebuie facuta cu responsabilitate, respectand toate principiile care asigura siguranta si buna functionare a ancorei si luand in considerare toti factorii implicati: directia si marimea solicitarilor anticipate, rezistenta protectiilor, anourilor sau cordelinei folosite si modul in care toate acestea conlucreaza, rezistenta stancii, corectitudinea nodurilor, etc.
Alegerea locului pentru regrupare
In traseele frecventate, regruparile sunt de regula cunoscute si uneori sunt chiar echipate cu protectii fixe (spituri sau pitoane), asa ca in general alegerea pozitiei regruparii nu constituie o problema.
In schimb, in traseele mai putin frecventate sau in cele pe care le urci in premiera, va trebui sa identifici din timp locul in care vei regrupa, iar acest amplasament trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
- Posibilitati multiple pentru montarea de protectii solide
- Adapost impotriva caderilor de pietre
- Pozitie comoda a cataratorilor si eventual spatiu pentru aranjarea corzilor in regrupare
- Posibilitati de comunicare intre cataratori, eventual contact vizual
- Limitarea frecarilor din corzi atat pentru ultima lungime de coarda cat si pentru cea urmatoare
In timpul catararii, nu astepta sa ajungi la capatul corzii, unde ai putea fi fortat sa faci o regrupare precara, cu posibilitatile reduse pe care ti le ofera stanca din zona respectiva si cu putinele protectii care ti-au mai ramas pe ham. Dupa ce ai urcat o distanta rezonabila (secundul trebuie sa-ti comunice din cand in cand cata coarda ti-a mai ramas), poti incepe sa te uiti dupa un loc potrivit pentru regrupare.
Cauta o brana sau un prag aflat pe directia traseului, dar la adapost de eventualele caderi de pietre, care sa-ti ofere o pozitie cat mai comoda si protectii naturale sau posibilitati suficiente de montare a protectiilor mobile si daca gasesti un asemenea loc, regrupeaza.
Chiar daca traseul continua cu o zona mai putin dificila, cu multe posibilitati de asigurare si ti-a mai ramas ceva coarda, este mult mai bine sa regrupezi in locul respectiv, decat sa continui catararea spre o pozitie de regrupare incerta. In plus, este chiar indicat ca lungimea urmatoare sa inceapa cu pasaje mai usoare care pot fi bine protejate, pentru a reduce riscul de cadere cu factor 2 al capului de coarda.
Dupa ce ai ales locul pentru regrupare, gaseste cea mai buna posibilitate de montare a unei protectii solide si asigura-te in aceasta cu un nod cabestan pe coarda. Incepand de la aceasta protectie, vei construi ancora de regrupare, in timp ce secundul va continua sa te asigure. Atunci cand esti satisfacut de ancora montata, te vei auto-asigura cu ajutorul corzilor (cu noduri opt sau cabestan) in punctul principal al ancorei, dupa care poti cere secundului sa te scoata din asigurare si sa se pregateasca pentru catarare.
Principii: soliditate, redundanta, egalizare, fara extensie
Prin definitie, o ancora de regrupare este un ansamblu de mai multe protectii egalizate prin diferite metode, astfel incat sa functioneze ca un tot unitar. Configuratia fiecarei ancore este unica, fiind dictata de conditiilor specifice regruparii respective: posibilitatile de montare a protectiilor, tipul, marimea si rezistenta acestora, directiile solicitarilor, pozitia cataratorilor fata de ancora, etc.
Totusi, toate ancorele de regrupare au ceva in comun: pentru a oferi siguranta necesara, ele trebuie sa se conformeze cat mai bine principiilor enuntate mai jos.
- Protectii solide. Daca fiecare protectie folosita pentru regrupare este solida, regruparea ar putea fi sigura chiar si in cazul folosirii unor metode de egalizare rudimentare, dar nici cea mai sofisticata metoda de egalizare nu poate compensa lipsa de rezistenta individuala a protectiilor primare. Din aceasta cauza, fiecare protectie folosita trebuie sa fie capabila sa reziste tuturor solicitarilor care ar putea aparea.
Atunci cand apreciezi soliditatea protectiei, aminteste-ti ca aceasta are doar atata rezistenta cata ii ofera stanca in care este montata. Verifica soliditatea stancii si evita montarea protectiilor dupa placile subtiri sau desprinse si bolovanii instabili, in zone friabile sau cu roca alterata. - Redundanta. Toate elementele de siguranta ale ancorei trebuie sa fie in numar mai mare decat strictul necesar. Rezistenta unei regrupari nu trebuie sa se bazeze niciodata pe un singur element (o singura protectie, un singur fir de cordelina sau chinga, o singura carabiniera, etc.), care daca ar ceda accidental ar produce cedarea intregii ancore. Chiar daca ruperea accidentala pare putin probabila, toate acestea trebuie sa fie cel putin dublate de un element similar care sa actioneze ca o rezerva in cazul cedarii piesei respective.
Astfel, intr-o regrupare echipata cu spituri trebuie sa folosesti minim doua dintre acestea, desi un singur spit solid probabil ca ar avea o rezistenta suficienta, iar intr-o regrupare cu protectii mobile este necesar sa folosesti minimum trei protectii, chiar daca fiecare dintre ele "poate opri un camion".
Chiar daca ai montat trei protectii, dar toate sunt fixate in aceeasi fisura, in cazul cedarii unei laturi a fisurii (de exemplu in cazul dislocarii unei lespezi) intreaga regrupare va ceda, deci pentru redundanta este necesar ca protectiile sa fi montate separat, in mai multe fisuri.
De asemenea, punctul principal de asigurare al ancorei trebuie sa fie prevazut cu doua carabiniere cu clapetele opuse, pentru ca o singura carabiniera s-ar putea deschide accidental chiar si daca este prevazuta cu siguranta.
La fel stau lucrurile si in privinta anourilor sau cordelinei folosite: chiar daca rezistenta unei singure chingi ar putea fi suficienta, chinga va fi dublata in punctele principale de legare a cataratorilor sau de conectare a dispozitivului de asigurare, astfel incat in cazul ruperii unui fir, sa existe un fir de rezerva care sa preia incarcarea. - Egalizarea. Incarcarile care pot aparea trebuie sa fie distribuite in mod egal intre protectiile folosite, pentru a reduce solicitarile individuale asupra acestora. Intr-o ancora care nu este egalizata, incarcarea aplicata pe o singura protectie ar putea sa depasesca rezistenta acesteia sau a rocii in care este montata, iar dupa ruperea sau smulgerea ei, incarcarea s-ar transfera pe urmatoarea, unde procesul s-ar putea repeta producand cedarea "in cascada" a intregii ancore.
Datorita importantei diferitelor metode de egalizare a ancorelor pentru regrupare, acestea vor fi discutate mai jos, intr-o sectiune separata. - Fara extensie. Cedarea unei protectii nu trebuie sa produca deplasari in sistemul folosit. In cazul ruperii sau smulgerii unei protectii, incarcarea va fi distribuita pe piesele ramase. Daca aceasta redistribuire a incarcarilor se va face in mod dinamic, prin deplasarea punctului in care sunt aplicate incarcarile (extensia ancorei), fortele rezultate vor fi amplificate, inducand solicitari periculoase in ancora.
In conditiile reale din catarare este practic imposibil ca toate aceste conditii sa fie indeplinite simultan. Fiecare ancora este in general o solutie de compromis, care trebuie sa ofere totusi suficienta rezistenta si siguranta, "suficient" insemnand ca in regruparea respectiva, ancora trebuie sa reziste tuturor solicitarilor care ar putea aparea, pe toate directiile din care ancora ar putea fi solicitata.
Alegerea compromisului cel mai acceptabil, care sa garanteze siguranta regruparii si implicit a intregii echipe, este responsabilitatea capului de coarda care monteaza ancora respectiva, care in cele mai multe cazuri va fi nevoit sa considere principiile enuntate mai sus mai curand ca pe o strategie de evaluare a sigurantei regruparii decat ca pe niste directive stricte.
De exemplu, in situatiile reale, uneori cedarea unei protectii ar putea sa produca o oarecare extensie in sistem, dar aceasta sa fie acceptabila, stanca din zona regruparii ar putea sa ofere doar doua posibilitati pentru montarea protectiilor, dar acestea sa fie extrem de solide, iar unele dintre protectiile folosite pentru regrupare ar putea sa aiba rezistente de numai 5-6 kN, dar felul in care sunt montate si egalizate ar putea sa le confere totusi rezistenta necesara.
Directiile solicitarilor, ancore de regrupare multidirectionale
Atunci cand construiesti o ancora de regrupare trebuie sa iei in calcul toate directiile din care aceasta ar putea fi solicitata, dar aceste directii nu sunt intotdeauna evidente. Daca in cazul unui traseu desfasurat pe verticala directiile solicitarilor sunt mai usor de anticipat (in jos sau in sus), in traseele cu linii mai complexe trebuie sa analizezi toate situatiile care pot produce schimbarea directiei solicitarilor.
Pentru exemplificare, sa consideram ca ai ajuns in regrupare printr-o traversare orizontala, inaintea careia ai montat o asigurare. Daca secundul va cadea inainte sa recupereze protectia de la inceputul traversarii, regruparea va fi solicitata lateral, pe directia acestei asigurari. Daca va cadea pe parcursul traversarii, dupa ce a recuperat protectia, secundul va pendula, ceea ce va produce o variatie a directiei solicitarilor pe toata amplitudinea pendulului.
Directiile solicitarilor asupra ancorei de regrupare pot varia si in cazul caderii capului de coarda. Astfel, atunci cand capul de coarda cade direct in ancora de regrupare, inainte de a asigura prima protectie din lungimea urmatoare, ancora va fi solicitata direct in jos, iar daca va cadea dupa ce a asigurat o protectie montata lateral fata de linia traseului, ancora va fi solicitata in sus si lateral, pe directia acesteia.
Pentru ca ancora sa devina multidirectionala, este necesara adaugarea unei protectii suplimentare orientata in directie opusa celor primare care formeaza regruparea, care sa le protejeze pe acestea la smulgere.
De exemplu, intr-un traseu vertical ancora va fi construita sa preia solicitari gravitationale (in jos), astfel incat sa opreasca o cadere cu factor 2 a capului de coarda direct in ancora de regrupare, iar protectia directionala va prelua solicitarile orientate in sus, astfel incat sa impiedice ridicarea secundului si smulgerea ancorei in cazul unei caderi pe parcursul lungimii, dupa ce coarda a fost trecuta prin asigurari.
Cel mai frecvent, protectia directionala se adauga in configuratia ancorei, astfel incat un brat al acesteia sa fie orientat in sens opus celorlalte (imaginea alaturata). Totusi, in anumite situatii, de exemplu cand ancora este situata prea sus in regrupare, sau cand spatiul disponibil in regrupare nu permite plasarea secundului intre ancora si prima asigurare din lungimea urmatoare, protectia directionala poate fi montata separat de restul ancorei.
In acest caz, pe langa auto-asigurarea din punctul principal al ancorei, secundul se asigura si in protectia directionala cu una dintre corzi (pentru a folosi proprietatile dinamice ale acesteia pentru amortizarea socurilor), folosind un nod cabestan sau opt si o carabiniera cu siguranta, astfel incat sa nu fie tras in directia primei asigurari a lungimii urmatoare in cazul caderii capului de coarda.
Nu exista o metoda de amenajare a regruparii care sa fie valabila pentru toate situatiile intalnite in trasee. Atunci cand se construieste o ancora pentru o anumita regrupare, trebuie anticipate toate directiile posibile ale solicitarilor care pot aparea in cazul caderii capului de coarda sau a secundului, iar ancora va fi configurata tinand cont de particularitatile specifice pozitiei de regrupare respective, astfel incat sa fie capabila sa reziste in conditiile scenariului cel mai defavorabil.
Totusi, este indicat sa pastrezi configuratia ancorei cat mai simpla, astfel incat montarea si demontarea ei sa se faca rapid, iar intregul sistem sa poata fi verificat cu usurinta.
Egalizarea ancorelor de regrupare cu anouri si bucle din cordelina
Dupa montarea protectiilor primare care vor compune ancora de regrupare, acestea trebuie sa fie legate impreuna, astfel incat sa lucreze ca un sistem unitar, in care fiecare protectie sa contribuie la rezistenta si stabilitatea ancorei pe directiile din care aceasta este solicitata. Pentru egalizarea protectiilor se pot folosi corzile de asigurare si/sau bucle innodate din cordelina si anouri din chinga.
In cazul in care capul de coarda nu se schimba pe lungimea urmatoare de coarda, este indicat ca acesta sa egalizeze protectiile din regrupare folosind bucle de cordelina sau de chinga, astfel incat ancora sa aiba un punct principal de asigurare care sa poata fi folosit de ambii cataratori (in acest fel, la sosirea in regrupare, secundul se poate asigura imediat in punctul principal al ancorei cu un nod cabestan pe coarda de asigurare).
Materiale si noduri folosite pentru construirea regruparii
O posibilitate pentru egalizarea ancorei de regrupare este folosirea unei bucle din 5-7 m de cordelina de nylon de 7 mm diametru (care are o rezistenta minima de 9.8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564), innodata permanent cu un nod dublu pescaresc, care va fi folosita exclusiv pentru amenajarea regruparilor.
In locul cordelinei din nylon se poate folosi cordelina Dyneema cu diametrul de 5,5 sau 6 mm, care are rezistenta mult mai mare, este mai usoara, ocupa mai putin loc pe ham, dar este foarte putin elastica, ceea ce inseamna ca va avea o capacitate redusa de egalizare si de amortizare a socurilor din sistem. Pentru aceasta cordelina, fabricantii recomanda legarea buclelor cu un nod triplu pescaresc (imaginea de mai jos).
Legarea buclelor de cordelina din nylon (nod dublu) si de cordelina Dyneema (nod triplu)
Toate anourile cusute au rezistenta garantata de min. 22kN (conform standardelor UIAA-104/EN-566) si sunt confectionate din chinga Dyneema sau din poliamida, intr-o gama de lungimi care sa acopere orice nevoie. In general chinga din poliamida folosita este lata de 18-25 mm si ceva mai rigida, ceea ce ingreuneaza folosirea ei. Chinga Dyneema are aceeasi rezistenta dar este mult mai ingusta (8-12 mm) si mai supla, putand fi innodata cu usurinta, ceea ce face ca acesta sa fie materialul preferat de cataratori pentru anourile de egalizare a regruparilor, desi elasticitatea chingii este extrem de redusa.
Ancore egalizate static (pre-egalizate)
Daca ancora de regrupare va fi solicitata dintr-o singura directie, care nu se va modifica pe parcursul catararii capului de coarda sau secundului (de exemplu daca linia traseului este pe verticala regruparii) se poate realiza distribuirea incarcarilor pe fiecare protectie componenta a regruparii prin egalizare statica (pre-egalizare).
Pentru aceasta poti folosi o bucla din cordelina de nylon cu diametrul de 7 mm sau un anou din chinga de lungime suficienta, care se trece prin carabinierele tuturor protectiilor, apoi buclele dintre protectii se trag in jos, se tensioneaza in mod egal in directia solicitarilor anticipate si se leaga impreuna cu un nod simplu sau opt (imaginea alaturata).
Se observa ca o ancora egalizata in acest fel respecta conditia de redundanta, pentru ca bratele ancorei sunt independente, iar punctul principal de legare este alcatuit din trei fire de chinga. De asemenea, cedarea unuia dintre bratele ancorei nu produce extensie in sistem.
In configuratia din imaginea din stanga, ancora va rezista incarcarilor aplicate in jos (caderea secundului, sau caderea capului de coarda inainte de asigurarea primei protectii din lungimea urmatoare). Pentru a impiedica smulgerea ancorei prin ridicarea secundului din regrupare in cazul caderii capului de coarda pe parcursul lungimii urmatoare, se adauga o protectie directionala, orientata in sens opus celor care compun ancora (in jos in acest caz).
Dupa legare, lungimile bratelor ancorei nu mai pot fi ajustate, ceea ce face ca in general distribuirea incarcarilor intre protectiile folosite sa fie inegala. Din aceasta cauza, pentru pre-egalizare este mai indicata cordelina de nylon, care este mai elastica decat Dyneema. Elasticitatea cordelinei va permite o mai buna distribuire a fortelor in sistem prin intinderea buclelor care sunt mai solicitate si transferarea unei parti a incarcarilor asupra celorlalte brate ale ancorei.
Totusi, in cazul folosirii cordelinei din nylon, conditia necesara pentru o cat mai buna egalizare este ca bratele ancorei trebuie sa aiba lungimi cat mai apropiate (ca in imaginea din dreapta). Daca un brat al ancorei ar fi mai lung, din cauza deformarii elastice a chingii sau cordelinei (care este proportionala cu lungimea acesteia) incarcarea preluata de protectia respectiva ar fi diminuata, iar diferenta ar fi transferata pe celelalte protectii.
Protectiile primare trebuie sa fie suficient de apropiate, astfel incat unghiurile dintre bratele ancorei sa fie cat mai mici. In caz contrar, solicitarile individuale asupra protectiilor ar putea fi amplificate (diagrama din stanga).
Atunci cand folosesti aceasta metoda de egalizare statica, trebuie sa fii constient de limitarile ei. Deplasarea laterala a punctului de ancorare, provocata de solicitarea din alta directie decat cea anticipata, va produce transferarea intregii incarcari pe protectia cea mai departata din partea opusa deplasarii, ceea ce va produce supra-incarcarea acesteia. Daca aceasta protectie cedeaza, intreaga solicitare se va transfera pe urmatoarea protectie, iar cedarea in cascada a protectiilor primare pot duce la cedarea intregii ancore.
Din cauza acestor limitari ale metodei, in situatia in care egalizarea are o importanta reala pentru siguranta ancorei de regrupare, este mai indicat sa folosesti o metoda de egalizare dinamica (auto-egalizare).
Pre-egalizarea se va folosi doar daca toate protectiile din regrupare sunt capabile sa preia eventualele supra-incarcari care ar aparea datorita cedarii accidentale a uneia dintre ele, daca sunt suficient de apropiate pentru ca unghiurile dintre bratele ancorei sa fie cat mai mici si numai daca incarcarile vor fi aplicate dintr-o singura directie, care sa fie usor de anticipat.
Ancore egalizate dinamic (auto-egalizate)
Ancora din imagine este compusa din trei protectii legate cu un anou din chinga, astfel incat cele doua brate ale ei (friendul din stanga si grupul format din friendul si nuca din dreapta) vor fi incarcate in mod egal chiar si in cazul unor schimbari ale directiei incarcarilor.
Pentru simplificare, nu am adaugat si o protectie directionala in configuratia ancorei prezentate, dar aceasta trebuie folosita in situatiile reale din catarare pentru a impiedica smulgerea in sus a protectiilor primare in cazul in care capul de coarda cade si ridica secundul din regrupare.
Pentru a monta ancora, dupa amplasarea protectiilor primare se fac cele doua noduri de limitare pe un anou de lungime adecvata. Deocamdata, nodurile nu se strang, pentru a putea fi ajustate mai tarziu.
Cele doua bucle obtinute la capetele anoului (bratele ancorei) se prind de carabinierele fiecarei protectii direct (daca bratul respectiv al ancorei are o singura protectie primara) sau folosind noduri cabestan, cu ajutorul carora se regleaza lungimea chingii pentru fiecare protectie de pe bratul respectiv, pentru o cat mai buna egalizare a acestora.
Dupa definitivarea formei ancorei, nodurile de limitare se pozitioneaza simetric fatza de punctul principal de legare, la o distanta de 20-30 cm intre ele, apoi se strang in aceasta pozitie.
Se observa ca in configuratia din imagine, bratul din dreapta ancorei este format din doua protectii egalizate static, prin legarea lor cu noduri cabestan pe aceeasi bucla, astfel incat chinga dintre ele sa nu fie tensionata. Daca ancora are patru protectii primare, pentru bratul din stanga poate fi folosita aceeasi metoda ca si pentru cel din dreapta.
Capacitatea de egalizare dinamica a ancorei se datoreaza modului in care este realizat punctul principal de asigurare, care permite deplasarea laterala a carabinierelor pe chingile respective, dar trebuie sa fim totusi constienti ca prin aceasta metoda, egalizarea se face intre bratele ancorei si nu intre toate protectiile primare.
Atunci cand se monteaza o asemenea ancora trebuie facut un compromis intre amplitudinea directiilor pe care functioneaza egalizarea si marimea extensiei potentiale a ancorei.
Astfel, posibilitatea de deplasare laterala (care este utila) este redusa prin noduri limitatoare, astfel incat sa se micsoreze extensia periculoasa pe care ar putea sa o produca cedarea unui brat al ancorei. (In imaginea alaturata se observa pozitiile punctului principal inainte si dupa cedarea bratului din stanga al ancorei).
Pentru exemplul de ancora din imaginea de mai sus, daca nu ar exista nodurile de limitare, egalizarea ar putea functiona pe un arc de cca. 120 de grade, dar in cazul smulgerii friend-ului din stanga, extensia care s-ar produce ar genera un soc periculos asupra bratului din dreapta. Nodurile limiteaza capacitatea de egalizare a ancorei la un arc de cca. 30 de grade, dar extensia posibila este redusa la 10-15 cm.
Nodurile de limitare a extensiei au si rolul de a asigura redundanta, astfel incat bratele ancorei sa fie independente, iar punctul principal de legare sa fie format din doua fire de chinga separate. Fara nodurile respective, ruperea chingii in orice punct din zona ei tensionata ar produce cedarea intregii ancore.
In cazul in care ancora ar fi tractionata in lateral, dincolo de o anumita limita solicitarea aferenta unui brat egalizat static ar fi preluata integral doar de una dintre protectiile din componenta acestuia, iar incarcarea totala ar ajunge sa fie distribuita numai pe doua dintre protectiile primare ale ancorei, celelalte functionand ca rezerve.
Pentru o egalizare mai eficienta, astfel incat incarcarile sa fie distribuite intre toate protectiile primare indiferent de directia de solicitare a ancorei, nuca si friendul montate pe bratul din dreapta in configuratia ancorei de mai sus pot fi la randul lor egalizate dinamic (imaginea din dreapta). Pentru aceasta se poate folosi un anou scurt cu un "X glisant" (explicat mai jos), care repartizeaza in mod egal si dinamic incarcarile intre cele doua protectii.
In aceasta noua configuratie, friendul care formeaza bratul stang va prelua 50 % din incarcari, iar nuca si friendul care formeaza bratul drept vor prelua fiecare cate 25 % din incarcarea totala, chiar in cazul unei variatii importante a directiei solicitarilor asupra ancorei.
Pe bratul din stanga al exemplului de ancora din imagine se observa o bucla legata cu un nod simplu. Aceasta bucla (optionala) are rolul de a scurta chinga, astfel incat punctul principal de legare sa fie pozitionat la inaltimea dorita, dar poate fi folosita si pentru legarea unei alte protectii pe bratul respectiv al ancorei.
Cea mai simpla metoda pentru pentru egalizarea a doua protectii este folosirea unui X glisant (sliding X). Pentru formarea acestuia se trece un anou sau o bucla innodata din cordelina prin fiecare carabiniera si se trage in jos bucla dintre acestea, care se rasuceste cu 180 de grade. Cele doua bucle se prind impreuna intr-o carabiniera, care trebuie sa fie cat mai larga pentru micsorarea frecarilor.
Aceasta metoda se poate folosi pentru egalizarea dinamica a doua sau mai multe protectii primare apropiate, dar in aceasta configuratie trebuie sa tii cont de faptul ca in cazul cedarii uneia dintre protectii se va produce o extensie a bratului respectiv al ancorei.
Un X glisant nu se va folosi pentru egalizarea intregii ancore, ci numai pentru egalizarea unora dintre protectiile primare ale acesteia (de ex. unul dintre bratele ancorei), pentru ca aceasta configuratie nu respecta conditia de redundanta (cedarea chingii ar produce cedarea intregii ancore). Pentru asigurarea redundantei, pe bratele X-ului glisant se vor face noduri limitatoare.
Daca ai egalizat doua protectii decalate pe verticala, pentru limitarea extensiei se poate face un nod simplu pe bratul mai lung al anoului, iar daca anoul este suficient de lung se pot face chiar doua noduri limitatoare, cate unul pe fiecare brat.
Punctul principal de asigurare al ancorei
Indiferent de metoda de egalizare, toate elementele de legare a protectiilor (anouri din chinga, cordelina, etc.) converg spre un punct principal de legare, care este locul cu cea mai mare rezistenta din intreaga configuratie a ancorei, fiind folosit din aceasta cauza pentru asigurarea si auto-asigurarea cataratorilor.
Pentru redundanta, in punctul principal al ancorei, in care chinga este dublata, se folosesc doua carabiniere cu siguranta, fiecare pe cate un fir al chingii. Daca nu dispui de acestea, poti folosi configuratia "X glisant" cu doua carabiniere simple cu clapetele opuse. In cazuri exceptionale, poti folosi o singura carabiniera cu siguranta, dar trebuie sa fii constient ca in acest fel vei sacrifica redundanta ancorei, a carei siguranta va depinde in acest caz de un singur element: carabiniera respectiva.
Auto-asigurarea cataratorilor se va face in punctul principal al ancorei, iar pentru redundanta se va asigura si una dintre protectiile primare. Pentru a atenua eventualele socuri din sistem, pentru auto-asigurare se vor folosi corzile de asigurare, care sunt dinamice, iar legarea se va face folosind noduri "opt" sau cabestan si carabiniere cu siguranta sau cate doua carabiniere cu clapetele opuse.
Nodul cabestan este folosit frecvent pentru ca ofera avantajul reglarii cu usurinta a lungimii auto-asigurarii, insa unii autori de manuale recomanda folosirea nodului "opt" pentru cel putin una dintre auto-asigurari.
Noduri pentru auto-asigurarea cataratorilor in regrupare: cabestan (stanga) si opt
Egalizarea ancorelor de regrupare cu ajutorul corzilor
Atunci cand secundul din lungimea de coarda precedenta preia conducerea pe urmatoarea lungime (cap schimbat), acesta are nevoie sa se autoasigure in regrupare (de regula cu un nod cabestan pe coarda de asigurare) doar pe scurta durata in care coechipierul repozitioneaza dispozitivul de asigurare (daca este necesar), si-i transfera restul de echipament, pe care nu l-a folosit in lungimea precedenta, apoi poate continua catararea in cap de coarda.
In acest caz, regruparea poate sa fie amenajata astfel incat sa ofere posibilitati de auto-asigurare doar pentru cel care a construit-o, care poate egaliza ancora folosind corzile de asigurare. Pentru aceasta insa, trebuie sa mai aiba suficienta coarda, iar lungimea urmatoare trebuie sa nu fie "intinsa" (pentru ca regruparea va "consuma" o parte din lungimea corzilor). Aceasta metoda de egalizare economiseste timp, iar capul de coarda nu mai are nevoie sa care cordelina sau bucle suplimentare pentru egalizarea ancorei de regrupare.
Amenajarea regruparii cu doua semicorzi
In cazul in care se folosesc doua semicorzi, egalizarea protectiilor primare se poate realiza ca in imaginea alaturata. Fiecare semicoarda va forma un brat al ancorei, pe care se pot monta una sau doua protectii, sau grupuri de protectii egalizate intre ele cu anouri.
In exemplul alaturat, bratul din dreapta (semicoarda rosie) este format de o bucla inchisa printr-un nod opt prins cu o carabiniera cu siguranta pe bucla de asigurare de pe ham (se poate folosi si un nod cabestan, care se ajusteaza mai usor).
Aceasta bucla se prinde pe carabinierele protectiilor cu noduri cabestan, care se regleaza astfel incat incarcarile sa fie cat mai egal distribuite, iar portiunea de coarda dintre ele sa nu fie tensionata. (In acest exemplu, protectia directionala a ancorei ar putea fi montata pe firul liber al semicorzii rosii).
In ancora din imagine, a doua semicoarda este folosita pentru asigurarea cu un nod opt intr-o singura protectie, dar daca ancora ar avea patru protectii primare, pentru bratul din stanga s-ar putea folosi aceeasi metoda ca si pentru cel din dreapta.
Aceasta configuratie are dezavantajul ca este egalizata static, iar distribuirea incarcarilor intre protectiile primare depinde de felul in care sunt ajustate lungimile corzilor prin care se face asigurarea. Datorita egalizarii statice, aceasta metoda trebuie folosita numai in cazurile in care ancora va fi solicitata dintr-o singura directie (cea pentru care se realizeaza egalizarea).
De asemenea, ancora nu are un punct principal in care sa fie montat dispozitivul de asigurare a secundului, acesta trebuind sa fie asigurat de pe ham, cu redirectionarea corzilor printr-una dintre protectiile din ancora sau, mai indicat, printr-o protectie solida montata in afara ancorei.
Amenajarea regruparii cu ajutorul unei corzi simple
Daca echipa foloseste o coarda simpla, aceasta poate fi folosita pentru egalizarea protectiilor sau grupurilor de protectii primare egalizate din componenta ancorei prin mai multe metode, fiecare avand avantaje si dezavantaje. Capul de coarda trebuie sa decida care metoda (sau combinatie de metode) este cea mai adecvata pentru situatia specifica regruparii respective.
Metodele descrise mai jos pot fi aplicate si pentru egalizarea fiecarui brat al ancorei, atunci cand regruparea este construita folosind doua semicorzi.
Unul dintre modurile in care pot fi egalizate trei protectii este folosirea nodului din imaginile de mai jos. In prima faza pe coarda de asigurare se face o bucla de lungime adecvata cu un nod opt. Apoi, bucla se trece din nou prin nod (imaginea a doua) rezultand astfel trei bucle care pot fi prinse in carabinierele celor trei protectii.
Pentru siguranta, pe bucla din stanga a ancorei (cea care a fost trecuta prin nod) este indicat sa se faca un nod simplu, care sa impiedice scaparea buclei prin nod in cazul cedarii protectiei respective (carabiniera protectiei va juca oricum rolul de opritor, dar este mai bine sa fii sigur).
Este de remarcat ca prin aceasta metoda se obtine o oarecare egalizare dinamica, pentru ca lungimea buclelor se va ajusta automat in functie de directiile solicitarilor, dar distribuirea incarcarilor va fi afectata de frecarile din nod. Totusi, aceste frecari ar amortiza si socul pe care l-ar putea produce cedarea uneia dintre protectii.
Daca trebuie sa egalizezi doar doua protectii (ceea ce nu este indicat decat daca acestea sunt extrem de solide si nu ai alta optiune !) sau doua grupuri de protectii egalizate intre ele cu anouri, poti folosi nodul din imaginile de mai jos.
Se face o bucla cu un nod opt, apoi capatul buclei se introduce inapoi prin nod ca in prima imagine si se trece peste celelalte doua bucle rezultate (imaginea a doua), iar dupa strangerea nodului se obtine configuratia din ultima imagine. Lungimile celor doua brate pot fi reglate cu usurinta pentru orientarea ancorei pe directia solicitarilor. (Buclele se egalizeaza si sub sarcina, dar egalizarea este ingreunata de frecarile din nod).
In imaginea din dreapta este un alt mod de egalizare dinamica a celor doua brate ale ancorei, care este foarte usor de construit: mijlocul unei bucle facute cu un nod opt este trecut printr-o carabiniera cu siguranta prinsa pe cele doua fire care formeaza partea de sus a nodului.
In acest caz, extensia produsa de cedarea unuia dintre brate poate fi destul de mare, motiv pentru care metoda trebuie folosita doar pentru egalizarea unor protectii solide si foarte apropiate, astfel incat cele doua brate sa fie cat mai scurte.
Extensia poate fi limitata (sacrificand totusi avantajul egalizarii dinamice) daca pe bucla din mijloc se face un nod cabestan care se prinde pe carabiniera. Acest nod poate fi reglat astfel incat incarcarile sa fie distribuite cat mai egal intre bratele ancorei. In locul nodului cabestan se poate folosi si un nod opt, dar acesta este mai greu de ajustat.
In toate configuratiile de ancora descrise mai sus, punctul principal al ancorei (in care va fi montat dispozitivul de asigurare a secundului) se poate realiza cu o bucla facuta cu un nod opt imediat sub nodul buclei de egalizare, pe portiunea de coarda dintre catarator si ancora. Protectia directionala a ancorei poate fi conectata tot pe o asemenea bucla, dar nodul opt va fi facut pe coarda care pleaca din ancora spre cataratorul asigurat.