Primele trasee din valea Pelesului
In primavara anului 1990 zona dintre castelul Peles si Poiana Stanii Regale rezervata lui Ceausescu a fost "eliberata de sub dictatura". Garda militara a fost retrasa, gardul cu stalpi din beton si sarma ghimpata a disparut, iar plaiul Ciutei a inceput sa fie vizitat de turisti.
Curand am aflat de la cataratorii din Sinaia pe care ii intalneam la Sfanta Ana ca pe valea Pelesului exista o multime de stanci inalte de 20-30 m pe care s-ar putea pitona trasee scurte de antrenament. (Pentru mine, care in '90 nu stiam prea multe despre escalada, un traseu de catarare trebuia sa aiba cateva lungimi de coarda, iar o stanca de inaltimea asta nu putea fi buna decat pentru antrenament...)
Pentru ca locuiam in Campina, m-a atras ideea unei zone de catarare aflata la doar 30 km distanta, asa ca am inceput sa merg foarte des la Sinaia, in cautarea stancilor de pe valea Pelesului, de cele mai multe ori impreuna cu prietenul meu Florin Stroie (Dosena) din Campina, care ma asigura si cu care ma sfatuiam in privinta traseelor.
La inceput, fiind obisnuit cu traseele de alpinism, am echipat cu pitoane liniile evidente, cu fisuri continue, hornuri sau placi bogate in prize. In primavara urmatoare ( '91 ) am facut rost de prima mea pereche de papuci de catarare adevarati. Trecerea de la espadrile "home-made" cu cauciuc microporos la "La Sportiva" si antrenamentul pe traseele mele au inceput sa se reflecte in dificultatea noilor linii pe care le echipam: in urmatorii doi ani am reusit sa echipez si sa urc trasee de 8+ si 9-.
Dupa o vreme, cei cativa cataratori din Sinaia au inceput sa urce noile trasee si, mult mai tarziu, pe valea Pelesului au inceput sa vina si alpinistii bucuresteni, carora le spusesem in refugiul Costila despre noua zona de catarare (care in final i-a atras atat de mult incat la un moment dat, un "clasic inca in viata" mi-a reprosat ca din cauza mea refugiul Costila a ramas pustiu).
Un moment foarte important in istoria zonei Sinaia a fost vizita unei echipe de patru cataratori francezi in 1993. Jean-Robert Bergoend (atestat de Federatia Franceza de Escalada ca "echipator de trasee") ne-a invatat metodele, etica si responsabilitatile legate de amenajarea traseelor si impreuna cu Jean-Ro, Patrick, Etienne si Pascal, (si sub supravegherea lor) cativa cataratori romani (printre care "cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista" si eu) am echipat traseu dupa traseu, timp de o saptamana.
Francezii ne-au pus la dispozitie o masina de gaurit alimentata de un generator electric, spiturile si urechile "de firma" necesare si ne-au invatat sa le folosim. Cred ca aceasta scoala ad-hoc de echipare a traseelor a marcat momentul cand am descoperit escalada adevarata, iar mentalitatea noastra de "alpinisti" s-a schimbat definitiv.
Acum Sinaia a ajuns sa fie unanim recunoscuta de cataratori ca o zona foarte importanta de escalada, in care numarul traseelor creste in mod constant. Se pare ca s-au echipat deja peste 150 de trasee, iar potentialul zonei este departe de a fi epuizat. Din pacate, unii echipatori inconstienti au recurs la saparea sau lipirea de prize in traseele lor, dar in ultimul timp etica a inceput sa primeze si tendinta actuala este spre traseele naturale, iar "greselile trecutului" au inceput sa fie reparate.
In cativa ani valea Pelesului ar putea deveni un rai al escaladei... daca nu or sa apara noi interese in "dezvoltarea turistica" a zonei, care sa o ruineze. In Romania orice este posibil: in Poiana Stanii Regale (da, este vorba despre stana Regala, fosta proprietate a familiei regale) au aparut deja vile, garduri si placi cu "Trecerea interzisa, proprietate privata !" iar langa unele dintre stancile cu trasee echipate (aflate in afara "proprietatilor" ingradite) au fost construite cotete si custi pentru caini.
Copyright © 2007 Laurentiu Anghel - Verticon Alpinism Industrial
Informatiile de orice natura din acest site (text, imagini, cod HTML sau CSS, etc.)
nu pot fi utilizate sub nici o forma (transmitere, copiere, publicare, etc) fara acordul scris al autorului.